Prima pagină » Economic » România a fost anul trecut cel mai important producător de porumb şi floarea soarelui din UE

România a fost anul trecut cel mai important producător de porumb şi floarea soarelui din UE

România a fost anul trecut cel mai important producător de porumb şi floarea soarelui din UE, arată datele furnizate de INS şi s-a situat pe locul 4 la producţia de grâu.
România a fost anul trecut cel mai important producător de porumb şi floarea soarelui din UE
Dorin Oancea
31 mart. 2022, 11:11, Economic

La floarea soarelui producţia a fost de 2,818 milioane tone, înaintea Franţei, cu 2,003 milioane tone, iar la porumb de 14,445 milioane tone (Franţa – 14 milioane tone)

La grîu producţia a fost de 10,325 milioane tone, după Franţa (36 milioane tone), Germania (21,4 milioane tone) şi Polonia (11.8 milioane tone).

Suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 1,2%, în timp ce producţia a crescut cu 49,8%, faţă
de anul precedent, în principal datorită randamentelor la hectar (producţia medie la hectar).

Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2021, reprezintă 47,3% din suprafaţa cultivată cu cereale
pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 41,1%.

Producţia de cereale a crescut în principal datorită creşterii cu 61,5% a producţiei de grâu care are o pondere
de 38,0% în producţia de cereale.

La cartofi, suprafaţa cultivată a scăzut cu 14,3%, iar producţia cu 13,9%, la 1,378 milioane tone.

La legume, producţia a scăzut cu 1,2%, la 3,4 milioane tone, ca urmare a scăderii suprafeţei cultivat

În anul 2021, producţia de struguri a crescut cu 6,3%, la 995.000 de tonee, ca urmare a creşterii randamentului la hectar (+7,6%) faţă de anul precedent, iar suprafaţa cultivată a scăzut cu 1,2%.

Producţia de fructe din livezi a crescut faţă de anul precedent cu 11,0%, la 917.000 tone, datorită creşterii randamentelor la hectar dar şi a suprafeţelor cultivate.