Lungimea traseului va fi de 14 km, cu 12 staţii, iar durata contractului pentru realizarea lucrărilor la structura de rezistenţă este estimată la 60 de luni.
„Valoarea estimată a investiţiei este de circa un miliard de euro, finanţarea urmând a fi asigurată din credit extern (garantat de stat) şi alocaţie de la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat al Metrorex.
Data prevăzută în anunţul de intenţie pentru începerea procedurilor de adjudecare a fost stabilită la 3 septembrie.
Metrorex a încheiat la finele anului trecut un contract de 66,6 milioane euro cu asocierea Padeco (Japonia)/Oriental Consultants (Japonia)/Metroul SA România/Seneca Group International/Systra (Franţa) pentru consultanţă la legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni.