- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (07.01.2015, 10:51)
- Ioan Dornescu
Metrorex va plăti Nei Guard peste 12 milioane euro pentru paza metroului
Metrorex a încheiat la finele anului trecut cu firma Nei Guard un acord-cadru în valoare de 55,9 milioane lei (12,4 milioane euro), inclusiv TVA, cu o durată de doi ani şi jumătate, pentru servicii de pază, monitorizare şi intervenţii la metrou.
Urmărește
669 afișări
Metrorex va plăti Nei Guard peste 12 milioane euro pentru paza metroului (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Acordul a fost atribuit la 29 decembrie prin licitaţie deschisă, unde s-au înscris doi ofertanţi, potrivit unui anunţ al administratorului metroului bucureştean.
Serviciile vor viza staţiile, trenurile şi depourile metroului.
"Asigurarea serviciilor de pază, monitorizare şi intervenţie se va face după un program astfel stabilit încât să acopere atât intervalul orar în care staţiile şi trenurile de metrou sunt disponibile (conform orarului/ graficului de circulaţie) accesului publicului pentru efectuarea călătoriei, precum şi pe timpul nopţii, acolo unde analiza de risc la securitate fizică şi planurile de pază impun acest lucru", potrivit caietului de sarcini aferent procedurii de achiziţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Durata acordului este de 30 de luni, Metrorex estimând că va încheia minim 3 şi maxim 30 de contracte subsecvente.
Proiectul este finanţat din subvenţie de la bugetul de stat şi veniturile proprii ale companiei Metrorex.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe