MFP a vândut joi obligaţiuni cu scadenţa în 2017 de 500 milioane lei, la un randament de 7,45% pe an
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut joi obligaţiuni de stat cu scadenţa în anul 2017 în valoare de 500 milioane lei, exact cât şi-a propus, la un randament mediu de 7,45% pe an.
Prin operaţiunea de joi, Trezoreria a redeschis o emisiune de titluri cu scadenţa la zece ani, prima dată după aproape patru ani.
Randamentul maxim acceptat la licitaţia de joi a fost de 7,48% pe an, iar cererea totală a băncilor s-a ridicat la 1,392 miliarde de lei.
Titlurile scoase la vânzare în aprilie au o maturitate reziduală de şase ani, întrucât MFP a redeschis o emisiune de obligaţiuni lansată în 2007. Ministerul Finanţelor a atras la acea operaţiune fonduri de 109,3 milioane lei, de 4,5 ori mai puţin decât valoarea programată, de 500 milioane lei, la un randament mediu de 7,4%.
Ministerul a programat pentru luna mai emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă de 4,8 miliarde de lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în luna aprilie, de 6,13 miliarde de lei. Licitaţia de joi a fost ultima din luna mai, iar Trezoreria a atras în total 4,97 milliarde lei în luna mai.
De asemenea, instituţia s-a împrumutat în luna mai cu 939,2 milioane de euro prin emiterea de titluri de stat în valută cu scadenţă la trei ani, pe piaţa internă, cu 56% mai mult decât valoarea anunţată, la un randament de 4,89% pe an.
MFP a angajat de la începutul anului împrumuturi de 26,2 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone