MFP vrea să atragă 600 mil. euro printr-o emisiune de obligaţiuni în euro pe piaţa internă

Ministerul Finanţelor Publice vrea să atragă, miercuri, 600 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni în euro cu scadenţa la trei ani, această operaţiune fiind al şaselea împrumut în moneda europeană din ultimii doi ani.

Urmărește
5 afișări

Rata cuponului va fi de 4,5%, iar valoarea individuală a unei obligaţiuni de stat denominate în euro este de 50.000 de euro, potrivit prospectului de emisiune.

Surse oficiale au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanţelor Publice va emite pe piaţa internă, la mijlocul săptămânii viitoare, titluri de stat în valută cu scadenţa la trei ani.

Scadenţa obligaţiunilor va fi data de 6 mai 2014.

Finanţele au vândut în 2009 titluri în valută în sumă de 2,76 miliarde de euro, prin trei licitaţii pe piaţa internă. Anul trecut, Trezoreria a realizat două emisiuni de titluri de stat în valută, în sumă de 2,5 miliarde de euro, din care a rambursat o emisiune realizată în noiembrie 2009, de 1,42 miliarde de euro.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis la sfârşitul lunii martie să reducă ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă sub doi ani de la 25% la 20%, începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat ulterior că banca centrală a redus rata rezervelor minime în valută pentru a crea lichiditate în piaţă, având în vedere rambursările mari în valută ale Ministrului Finanţelor, dar şi pentru a oferi flexibilitate băncilor în condiţiile evoluţiilor internaţionale.

El a precizat că BNR a eliberat prin reducerea rezervelor minime suma de 1,3 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici