MFP vrea să vândă în februarie titluri de stat de 5,4 mld. lei, cu 22% sub emisiunile din ianuarie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat pentru luna februarie şase licitaţii prin care intenţionează să vândă obligaţiuni şi certificate de trezorerie de 5,4 miliarde lei, valoare cu 22% mai redusă decât emisiunile din ianuarie, care au cumulat 6,92 miliarde lei.

Urmărește
4 afișări

Trezoreria va oganiza joi, 3 februarie, două licitaţii pentru vânzare de obligaţiuni, potrivit prospectului publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Prima operaţiune vizează emisiunea de obligaţiuni cu maturitate de 3 ani, în valoare de 800 milioane lei, iar a doua este pentru titluri cu maturitate la 5 ani, de 500 milioane lei. Titlurile din prima emisiune au o rată a cuponului de 6,25%, iar obligaţiunile care vor fi vândute în a doua licitaţie au o rată a cuponului de 6%.

O altă licitaţie pentru vânzarea de obligaţiuni, de data aceasta cu scadenţă la 10 ani, va fi organizată la 17 februarie. Valoarea programată a acestei operaţiuni este de 500 milioane lei.

În plus, MFP a programat pentru 7 şi 21 februarie două licitaţii pentru vânzare de titluri de stat cu scadenţă la un an, de câte 1,5 miliarde lei.

A treia licitaţie pentru titluri de trezorerie, însă cu scadenţă la 6 luni, va avea loc la 14 februarie, când MFP vrea să vândă titluri de 600 milioane lei.

Pentru luna ianuarie MFP a programat şase licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat în valoare de 4,8 miliarde lei, însă instituţia a depăşit plafonul stabilit, împrumutându-se cu 6,92 miliarde lei.

Ministerul Finanţelor Publice a majorat volumul indicativ al emisiunilor de titluri de stat pentru primul trimestru cu 2 miliarde lei, la 15-17 miliarde lei, stabilind pentru această perioadă o ţintă de deficit bugetar mai mare, de 8 miliarde lei, necesară investiţiilor.

Deficitul bugetar programat pentru acest an şi agreat în cadrul pachetului financiar cu FMI şi Uniunea Europeană este de 23,95 miliarde lei, astfel că pentru fiecare trimestru nivelul mediu al deficitului bugetar ar fi trebuit să fie de circa 6 miliarde lei.

Anul trecut, deficitul bugetar înregistrat a fost 33,3 miliarde de lei, respectiv 6,5% din PIB, sub limita stabilită în acordul cu FMI, de 34,6 miliarde lei. Pentru acest an, autorităţile îşi propun să reducă deficitul bugetar la 4,4% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici