Microsoft anunţă o răscumpărare gigant de acţiuni în valoare de 60 de miliarde de dolari

  • Microsoft anunţă o răscumpărare gigant de acţiuni în valoare de 60 de miliarde de dolari.
  • Investitorii vor primi dividende mai mari cu 10%.
Urmărește
371 afișări
Imaginea articolului Microsoft anunţă o răscumpărare gigant de acţiuni în valoare de 60 de miliarde de dolari

Microsoft anunţă o răscumpărare gigant de acţiuni în valoare de 60 de miliarde de dolari

Microsoft Corp. a dezvăluit un nou program de răscumpărare de acţiuni în valoare de 60 de miliarde de dolari, egalând cea mai mare autorizaţie de răscumpărare de până acum, majorându-şi dividendul trimestrial cu 10%, informează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Compania de software a declarat că, începând cu 21 noiembrie, acţionarii vor primi un dividend trimestrial de 83 de cenţi pe acţiune, în creştere faţă de 75 de cenţi, cât este în prezent. Noul program de răscumpărare, care nu are o dată de expirare, va înlocui programul anterior de 60 de miliarde de dolari, lansat în 2021.

Microsoft, a doua cea mai valoroasă companie din lume, a beneficiat de creşterea interesului pieţei pentru inteligenţa artificială în ultimii ani. Compania a integrat tehnologia AI, dezvoltată de partenerul său OpenAI, în produsele sale, promovând capacitatea acestor instrumente de a îmbunătăţi aplicaţii de afaceri precum Teams, Word şi Outlook. Luni, Microsoft a lansat o nouă gamă de instrumente AI.

După anunţarea programului de răscumpărare, acţiunile Microsoft au crescut cu mai puţin de 1% în tranzacţiile ulterioare, după ce închiseseră luni la preţul de 431,34 dolari pe acţiune. În ultimul an, acţiunile companiei au înregistrat o creştere de 31%.

La 30 iunie, Microsoft deţinea 75,5 miliarde de dolari în numerar şi echivalente.

În al patrulea trimestru fiscal, compania a raportat un flux de numerar liber de 23,3 miliarde de dolari, cu 18% mai mult faţă de anul anterior, creştere determinată de investiţii mai mari în infrastructura cloud şi AI, a declarat compania din Redmond, Washington.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici