Prima pagină » Tehnologie » Microsoft lucrează la integrarea experienţelor de gaming 3D în Copilot

Microsoft lucrează la integrarea experienţelor de gaming 3D în Copilot

Microsoft lucrează la integrarea experienţelor de gaming 3D în Copilot, potrivit unui anunţ de recrutare pentru un inginer specializat în motoare grafice web, informează TechCrunch.
Microsoft lucrează la integrarea experienţelor de gaming 3D în Copilot
Sursa foto: X
Iulia Kelt
10 mart. 2025, 16:23, Știrile zilei

Compania caută un inginer software senior în Beijing, specializat în motoare de randare 3D utilizate în jocuri web, precum Babylon.js, three.js şi Unity.

În descrierea postului, Microsoft menţionează că vrea un specialist pasionat de jocuri video, capabil să creeze soluţii inovatoare pentru miliarde de utilizatori.

Iniţiativa se aliniază cu planurile anunţate anterior de Microsoft pentru integrarea jocurilor în Copilot.

În februarie, compania a prezentat modelul AI Muse, antrenat pe jocul Bleeding Edge al studioului Ninja Theory. Muse poate înţelege fizica jocului şi reacţiile la comenzile utilizatorilor, permiţând AI-ului să genereze experienţe de gameplay.

În mai 2024, Microsoft a anunţat inclusiv integrarea Copilot în Minecraft, permiţând chatbotului să ofere asistenţă în timp real pentru acţiuni din joc, precum crearea obiectelor.

Pe lângă gaming, Microsoft testează chiar şi funcţii „bazate pe personaje” pentru Copilot. În ianuarie, inginerul Alexey Shabanov a descoperit două personaje animate capabile să interacţioneze cu utilizatorii prin sunete şi animaţii.