Microsoft vizează unele restricţii pentru producătorii de cipuri care pot limita gama de tablete PC

Microsoft a cerut producătorilor de cipuri compatibile cu viitoarea versiune Windows pentru tablete PC să colaboreze cu un singur fabricant de computere, în schimbul unor avantaje, ceea ce poate duce la limitarea gamei de modele, au declarat trei surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Urmărește
13 afișări

Sursele au explicat că restricţiile leagă un singur producător de cipuri de un singur model de tabletă PC.

Limitarea variantelor poate ajuta Microsoft să accelereze livrările, prin menţinerea unui control mai strict asupra partenerilor şi intensificarea activităţilor de dezvoltare şi testare.

Programul nu este obligatoriu, dar restricţiile ar putea descuraja producătorii de cipuri şi PC-uri să lanseze o gamă mai largă de modele bazate pe Windows prin care să concureze iPad al Apple.

În cazul versiunilor mai vechi ale Windows, producătorii de cipuri puteau colabora cu mai mulţi fabricanţi de computere.

"Microsoft este încă în faza de dezvoltare a viitoarei versiuni a Windows. Continuăm să discutăm regulat cu fabricanţii de echipamente, în cadrul acestui proces", se arată într-un comunicat al Microsoft.

Potrivit propunerii Microsoft, un anumit producător de cipuri poate colabora cu un singur fabricant de PC-uri pentru a obţine în schimb anumite avantaje din partea Microsoft., precum elemente care să asigure funcţionarea mai bună a PC-urilor sau preţuri mai mici pentru software, au arătat sursele.

Directorul general al Acer, J.T. Wang, a declarat la târgul Computex din Taipei că Microsoft încearcă să impună limite altor companii, dar nu a menţionat restricţiile.

"Controlează toate lucrurile, întregul proces. Încearcă să stabilească regulile jocului, iar producătorii de cipuri şi PC-uri consideră supărător acest fapt", a spus Wang.

Este pentru prima oară când Microsoft a produs un sistem Windows care funcţionează cu tehnologie ARM Holdings, sporind astfel numărul de posibili furnizori de cipuri.

Programul de a lega un furnizor de cipuri de unul de computere ar putea creşte şansele succesului iniţial, întrucât Microsoft se va putea concentra pe un număr mai mic de modele de tablete.

Producătorii de cipuri pentru noua versiune Windows, între care Intel, Advanced Micro Devices, Nvidia, Qualcomm şi Texas Instruments, pot refuza propunerea.

Programul se aplică doar versiunii Windows pentru computerele mobile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici