Mierea româneasca îndulceşte mesele străinilor
Mierea românească este buna şi puţină, însă îndulceşte mai mult mesele străinilor, chiar datele oficiale arată că am exportat mai mult de jumătate din producţia internă. În schimb, am preferat să importăm miere mai ieftină din Cehia sau din China, informează Incont.ro
Mierea româneasca îndulceşte mesele străinilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Producţia de miere din 2010 a fost mică decât cea din anul precedent, adica 20.295 tone, faţă de 21.500 tone în 2009, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Însă producţia slabă de anul trecut, cauzată de ploile torenţiale şi vremea capricioasă, a făcut ca producţia de miere să fie în pericol.
La Bistrita, apicultorii au avut anul trecut un bilanţ dezastruos: producţie de miere zero, export zero. Acum, albinele riscă să moară, în stup, fără hrană. Ca să nu le moară albinele pana în vară, apicultorii le vor da ca hrană polen din China.
De exemplu, la 200 de albine este nevoie de 100 de borcane de polen chinezesc. Mai exact, 2 kg în valoare de 2.000 de lei. Iar preţul la raft creşte şi el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Află mai multe despre mierea românească pe www.incont.ro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO