Milionarii din China ar putea reprezenta în 2015 jumătate din bogaţii primelor 10 economii ale Asiei

Publicat: 01 09. 2011, 21:30
Actualizat: 11 11. 2012, 14:40

Numărul milionarilor din regiune va creşte de peste două ori în perioada menţionată, la 2,8 milioane persoane, dintre care 1,4 milioane vor proveni din China, potrivit raportului care a inclus China, India, Thailanda, Indonezia, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore, Filipine şi Malaezia, potrivit Bloomberg.

Milionarii chinezi vor deţine 8.760 miliarde de dolari, dintr-o sumă totală de 15.810 miliarde de dolari estimată că va reprezenta averile bogaţilor acestor ţări în 2015.

„În privinţa averilor cumulate, este o poveste chineză”, a declarat Stefan Hofer, analist în pieţe emergente la Julius Baer.

China, economia cu cel mai rapid ritm de creştere din lume, a avut anul trecut 502.000 de milionari.

Investiţiile de stat şi private au contribuit în trimestrul al doilea la un ritm de dezvoltare de 9,5%.

Creşterea de aproape trei ori a averilor milionarilor din cele 10 ţări, de la 5.600 de miliarde de dolari în 2010, va fi susţinută şi de aprecierea monedelor din regiune, care contribuie la avansul economic şi a valorii activelor, se arată în raport.

Aprecierea valutelor ar putea crea 600.000 de noi milionari până în 2015.

India va fi a doua mare piaţă în rândul celor 10 ţări analizate, până în 2015, cu 403.000 de milionari şi averi cumulate de 2.500 miliarde de dolari, potrivit raportului în care Japonia nu a fost inclusă.

Coreea de Sud se va afla pe poziţia a treia.

Numărul milionarilor din China a crescut anul trecut cu 12%, la 534.500, potrivit unui raport al Capgemini SA şi Merrill Lynch Global Wealth Management, din luna iunie.

China s-a plasat în acest raport pe poziţia a patra în lume, în privinţa populaţiei bogate, după Statele Unite, Japonia şi Germania.