Ministerul Economiei a respins o majorare de capital de 90,5 milioane lei la Oil Terminal

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oil Terminal Constanţa (OIL), a respins propunerea administratorilor de majorare a capitalului social al companiei cu aportul în natură din partea statului reprezentat de mai multe terenuri.

Urmărește
36 afișări

Propunerea a fost respinsă în AGA Oil Terminal de joi, se arată într-un raport al companiei transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti BVB.

Oil Terminal a propus acţionarilor majortarea capitalului cu 151,7 milioane lei, la 210 milioane lei, cea mai mare parte, de 90,5 milioane lei, urmând să fie reprezentată de aportul în natură din partea Ministerului Economiei, constituit din două terenuri, de 254.000 metri pătraţi şi, respectiv, 129.000 metri pătraţi, ambele situate în judeţul Constanţa.

Acţionarii au aprobat propunerea de distribuire a unui dividend de 0,0029581 lei din profitul de anul trecut al Oil Terminal, în valoare de 2,24 milioane lei. Valoarea propusă a dividendelor este de cinci ori mai mare faţă de anul precedent, de 0,0006 lei/unitate.

Astfel, Oil Terminal va aloca acţionarilor 1,72 milioane lei, respectiv 76% din câştigul de anul trecut.

Firma este specializată în prestări de servicii privind primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, a păcurii şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Ministerul Economiei deţine 59,62% din capitalul Oil Terminal. Fondul Proprietatea are o participaţie de 10% din titluri, iar diferenţa de 30,37% aparţine altor acţionari.

Cele mai recente tranzacţii cu acţiunile companiei au fost derulate miercuri, la preţul de 0,2295 lei pe unitate, iar la această cotaţie Oil Terminal are o capitalizare de 133,6 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici