Ministerul Economiei: Privatizarea cu investitori strategici nu mai este o opţiune

Ministerul Economiei consideră că privatizarea cu investitori strategici nu mai este o opţiune, astfel că instituţia se orientează spre listarea la Bursă a companiilor din sectorul energetic, păstrând controlul acestora, şi spre numirea de management privat la aceste societăţi.

Urmărește
5 afișări

"În Ministerul Economiei credem că privatitarea cu investitor strategic nu mai este o opţiune, aşa că ne orientăm către listrarea pe bursă, păstrând pachetele de control în mâna statului şi încredinţând conducerea unui manegement privat. Altă linie de acţiune este crearea de firme mixte, soluţie pe care o considerăm ca fiind mai bună decât privatizarea cu investitor strategic, care stoarce cât poate fără să investească mare lucru", a declarat joi Alexandru Săndulescu, director în Direcţia de energie din Ministerul Economiei, prezent la un seminar organizat de Ziarul Financiar.

El a adăugat că Ministerul Economiei are în plan atragerea de parteneri pentru asocierea cu complexurile energetice Rovinari şi Craiova în vederea construcţiei unor grupuri energetice noi.

De asemenea, statul vrea să construiască şi la Drobeta Turnu Severin o unitate pe gaze sau pe lignit.

Săndulescu a mai spus că şi Hidroelectrica are în vedere crearea de societăţi mixte pentru finalizarea construcţiei unor hidrocentrale începute înainte de 1990.

Ministerul Economiei va vinde la Bursă 9,84% din acţiunile Petrom, operaţiune care va fi urmată de plasarea pe piaţa de capital a unor pachete reprezentând câte 15% din titlurile Transelectrica, Transgaz Mediaş şi Romgaz Mediaş.

Pachetul majoritar de acţiuni la Petrom este deţinut de grupul austriac OMV, statul având controlul la celelalte trei companii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici