- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministerul Finanţelor a lansat o nouă ofertă publică de titluri de stat Fidelis la bursă
Ministerul Finanţelor derulează, în perioada 1 – 19 martie, o nouă ofertă publică pentru vânzarea de titluri de stat Fidelis pentru populaţie în lei şi euro la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), anunţă bursa.
Sursa foto: Mediafaxfoto
Noua ofertă de vânzare de titluri de stat din programul Fidelis se derulează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în perioada 1 – 19 martie, când pot fi subscrise titluri de stat în lei cu scadenţa de 1 si 3 ani, şi respectiv în euro, cu scadenţă de 5 ani.
„Oferta lansată în luna martie de Ministerul Finanţelor se înscrie în obiectivul nostru de a dezvolta piaţa titlurilor de stat pentru populaţie prin oferte de economisire, chiar şi după un an cu provocări aşa cum a fost 2020, demonstrând că cererea pentru alternative avantajoase de plasare a economiilor oferite de Statul Român este în creştere. Mulţumim partenerilor noştri instituţii de credit şi intermediari care participă cu toată implicarea în ofertele Fidelis. Mulţumim BVB pentru încrederea în instrumentele lansate de Ministerul Finanţelor şi punerea la dispoziţia investitorilor persoane fizice a platformei pentru tranzacţionarea titlurilor de stat Fidelis”, a declarat Alexandru Nazare, Ministrul Finanţelor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ciolacu: Luni e o zi bună să votăm guvernul format din PNL, USR, UDMR
-
„Va pierde o treime din teritoriul său”. Premierul slovac Fico afirmă că Ucraina nu va fi invitată să adere la NATO
-
Răsturnare de situaţie! PSD se retrage din negocierile de coaliţie. Ciolacu: Vom vota un guvern minoritar de dreapta
„Ne bucurăm că Ministerul Finanţelor continuă programul Fidelis pentru titluri de stat pentru populaţie pentru că este o reconfirmare solidă a faptului că bursa este un canal viabil de finanţare atât pentru companii, cât şi pentru Statul Român. Sumele plasate de români în ofertele pentru titlurile de stat Fidelis derulate anul trecut sunt impresionante, pentru că vorbim despre aproape un miliard de euro. Totodată, continuarea acestui program este o reconfirmare a parteneriatului foarte bun pe care Statul Român îl are cu piaţa de capital şi ai cărui beneficiari finali sunt românii, deoarece prin achiziţia titlurilor de stat, pe de o parte, cetăţenii participă direct la programele de investiţii în economie, iar pe de altă parte, sumele plasate în titlurile de stat le aduc un randament mai bun decât dacă ar fi plasate în depozite bancare”, a declarat Radu Hanga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.
„Investiţia în titluri de stat poate fi un prim pas în lumea investiţiilor pentru mulţi români. Vorbim de un plasament cu un grad de risc foarte redus şi care, odată listate, îi oferă investitorului o flexibilitate în administrarea banilor săi, astfel că le poate vinde oricând doreşte, sau poate să mai cumpere. Această flexibilitatea este deja vizibilă în volumele de tranzacţionare înregistrate de titlurile de stat Fidelis emise anul trecut, investitorii realizând zilnic tranzacţii cu acestea. Ne dorim ca din ce în ce mai mulţi români să caute plasamentele cele mai rentabile pentru economiile lor, iar prin titlurile de stat pentru populaţie, avem o paletă cât mai diversificată de astfel de plasamente”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.
Trei noi emisiuni de titluri de stat sunt adresate exclusiv investitorilor persoane fizice, iar valoarea minimă a unei subscrieri la emisiunile în lei este de 5.000 de lei, în timp ce pentru emisiunea în euro valoarea minimă care poate fi subscrisă este de 1.000 de euro. Conform legislaţiei în vigoare, dobânzile şi câştigurile de capital realizate din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat emise de Statul Român prin Ministerul Finanţelor sunt venituri netaxabile.
Titlurile de stat sunt oferite în România exclusiv persoanelor fizice rezidente şi nerezidente, cu excepţia persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii ofertei inclusiv. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din: BT Capital Partners (Lead Manager) & Banca Transilvania, BCR, BRD. De asemenea, subscrierile se pot efectua în cadrul ofertei si prin intermediul Participanţilor Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de ASF (altul decât BTCP, BCR şi BRD), care este societate de investiţii financiare sau instituţie de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti şi care a semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei şi a prevederilor prospectului de emisiune şi a transmis angajamentul către Lead Manager.
Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării (19 martie 2021), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanţii Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacţionare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat). Alocarea titlurilor de stat efectuată de sindicatul de intermediere împreună cu emitentul este obligatorie şi este angajantă pentru investitori.
Prima zi de tranzacţionare este preconizată să fie 25 martie 2021.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO