Ministerul Finanţelor a publicat planul de reducere a deficitului bugetar: Documentul deschide larg calea modificării sistemului de impozitare, dar prevede şi limitarea creşterii de salarii în sectorul public

Publicat: 26 10. 2024, 16:22
Actualizat: 26 10. 2024, 16:24

Acesta este planul pe care România îl va propune Comisiei Europene pentru a negocia calendarul de reducere a deficitului bugetar.

Conform documentului, Guvernul îşi asumă reducerea deficitului bugetar de la 7,9% în 2024 până la 2,5% în 2031, reducerea urmând să fie de aproximativ 0,8% în fiecare an.

Totodată, Guvernul plănuieşte limitarea cheltuielilor cu salarizarea bugetarilor prin plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, revizuirea coeficienţilor de ierarhizare pentru familiile ocupaţionale, precum şi reintroducerea grilelor salariale pentru administraţia publică locală.

Totodată, planul deschide calea modificării cotelor de impozitare: „Actualizarea/revizuirea regulilor de impunere, inclusiv a bazelor de impozitare şi ratele de impozitare pentru principalele categorii de impozite şi taxe, precum: impozitul pe profit, impozitul pe venit/contribuţiile sociale, taxa pe valoarea adăugată, accize şi impozitarea ecologică, impozite şi taxe locale şi pentru impozite şi taxe relevante ale sistemului fiscal, cât şi a veniturilor nefiscale (inclusiv a sistemului de redevenţe)”

Vedeţi aici documentul integral.