Potrivit ministerului, fiecare operator economic va putea trimite la instruire maximum doi reprezentanţi, iar sesiunile vor fi organizate potrivit următorului program:
– Săptămâna 1: 13-14 august
– Săptămâna 2: 20-23 august
– Săptămâna 3: 27-30 august
În cadrul sesiunilor de pregătire se va face o prezentare generală a prevederilor H.G. nr. 807/2014, a Ghidului solicitantului – Revizia 2 şi a Ghidului de plată – Revizia 2. În plus, vor fi discutate câteva speţe generale, cu titlul de exemplu. În schimb, nu se vor analiza proiecte de investiţii şi nu se va stabili eligibilitatea acestora.
Operatorii economici interesaţi trebuie să completeze formularul de înscriere şi să îl trimită la adresa de e-mail [email protected].
Programarea participanţilor va fi realizată în ordinea solicitării, urmând ca Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă (SFPV) să comunice data şi ora la care se va organiza instruirea.
Sesiunile de instruire vor fi susţinute de Direcţia Generală Ajutor de Stat, prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă (SFPV).
HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat are ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Printre modificările recent aduse Hotărârii de Guvern se numără diminuarea nivelului minim al investiţiei de la 10 mililioane de euro la 3 mililioane de euro, simplificarea planului de investiţii aferent proiectului sau renunţarea la selecţia proiectelor pe bază de punctaj.