- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministerul Finanţelor publică o nouă variantă de proiect de modificare a Codului Fiscal
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică o nouă variantă a proiectului de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale.
Proiectul propune extinderea facilităţii privind scutirea de impozit a profitului investit şi pentru investiţiile în active utilizate în activitatea de producţie şi procesare,activ ele reprezentând retehnologizare, pentru stimularea contribuabililor de a dezvolta noi capacităţi de producţie, şi de a le moderniza pe cele existente.
Se propune majorarea cotei impozitului pe dividende, de la 5% la 8%, pentru dividendele distribuite/plătite între persoane juridice române, precum şi pentru cele distribuite/plătite nerezidenţilor, alături de alte modificări în domeniu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Modificările sistemului de impozit pe veniturile microîntreprinderilor promovate prin proiectul de ordonanţă sunt următoarele:
- aplicarea opţională a sistemului de impozit pe veniturile microîntreprinderilor: - reducerea plafonului veniturilor obţinute în anul precedent, de la 1 000 000 euro la 500 000 euro; pentru anul fiscal 2023, veniturile luate în calcul pentru stabilirea limitei de 500.000 euro, echivalentul în lei, precum şi celelalte elemente care constituie baza impozabilă, sunt cele înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile la 31 decembrie 2022;
- instituirea condiţiei ca microîntreprinderea să aibă cel puţin un salariat, situaţie în care este necesară eliminarea cotei de impozitare de 3%;
- condiţia referitoare la deţinerea unui salariat se consideră îndeplinită numai dacă perioada de suspendare este mai mică de 30 zile,
Din sfera de aplicare a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se propune excluderea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi: în domeniul bancar, în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, inclusiv activităţi de intermediere în aceste domenii, în domeniul jocurilor de noroc, precum şi a persoanelor juridice române care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, precum şi eliminarea posibilităţii de opţiune pentru aplicarea impozitului pe profit în situaţia în care erau îndeplinite condiţiile legate de valoarea capitalului social şi a numărului de salariaţi.
Se propune abrogarea prevederii potrivit căreia persoanele fizice care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an sunt scutite la plata impozitului pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor.
Se propune revizuirea reglementării privind acordarea facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, precum şi în sectorul agricol şi în industria alimentară în sensul în care vor beneficia de facilităţile fiscale, numai persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 şi pct. 7 din Codul fiscal. Prevederea intră în vigoare la data 1 ianuarie 2023 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.
Se propune modificarea plafonului până la care se acordă facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se aplică facilităţile fiscale.
Se propune modificarea plafonului până la care contribuabilii determină venitul net anual pe bază de norme de venit, respectiv de la 100.000 euro la 25.000 euro. Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective.
În cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor se propune introducerea unui plafon lunar de venit neimpozabil şi care nu se cuprinde în bazele de calcul ale contribuţiilor sociale obligatorii, de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în condiţiile stabilite prin lege, pentru o serie de prestaţii şi beneficii. Pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil lunar de 33% din salariul debază cor espunzător locului de muncă ocupat, se datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.
Se propune revizuirea sistemului de acordare a deducerilor personale în cazul contribuabililor care realizează venituri din salarii la locul unde se află funcţia de bază. Deducerea personală cuprinde deducerea personală de bază şi deducerea personală suplimentară şi se acordă în limita venitului impozabil lunar realizat.
a) Deducerea personală de bază se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut peţară gar antat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de
realizare a venitului.
b) Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:
- 15% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul de 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului;
- 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 de ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învăţământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.
Se propune modificarea cotei de impozitare în cazul veniturilor realizate de persoanele fizice rezidente, sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare definite de legislaţia în materie la organisme de plasament colectiv, de la 5% la 8% din suma acestora.
În cazul veniturilor obţinute din jocuri de noroc, se propune menţinerea modalităţii de determinare a impozitului pe venit prin aplicarea unui barem de impunere cu tranşe de venit asupra fiecărui venit brut, cu cote de impunere cuprinse între 10% şi 40%. În cazul veniturilor obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri se propune modificarea plafonului neimpozabil la nivelul a 600 lei, inclusiv, pentru fiecare venit brut primit de contribuabil.
Se propune modificarea prevederilor privind transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, în sensul în care contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacţiei prin aplicarea unor cote de 1 - 3%, în funcţie de anumite condiţii.
Se propune modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente venituri şi/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţieiunice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II.
Se propune modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit prevederilor titlului II sau titlului III, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din investiţii şi venituri din alte surse, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II.
Se propune ca, începând cu data de 1 ianuarie 2023, să se excludă din sfera de aplicare a facilităţii cotei reduse de TVA de 9%, pe lângă excepţia prevăzută deja pentru băuturi alcoolice, impusă de Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun
al TVA, şi băuturile nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202 10 00 şi 2202 99, respectiv a băuturilor nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitorisau aromatizate. Această măsură are în vedere descurajarea consumul de băuturi racoritoare îndulcite cu zahăr, băuturi energizante etc., cu impact important asupra sănătăţii consumatorilor. Faţă de alimentele cu adaos mare de zaharuri, produsele lichide, precum băuturile răcoritoare îndulcite cu zahăr, ar avea un impact mai mare asupra sănătăţii, deoarece consumatorul nu are imaginea concretă a cantităţii de calorii ingerate, spre deosebire de produsele zaharoase solide asupra cărora percepţia calorică este bine cunoscută.
Totodată, se propune ca, începând cu data de 1 ianuarie 2023, să se aplice aceeaşi cotă de TVA, respectiv cotă redusă de 9%, atât pentru livrarea de alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia băuturilor alcoolice şi a celor nealcoolice care conţin
adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate), destinate consumului uman şi animal, cât şi pentru serviciile de restaurant şi de catering şi pentru activităţile de cazare hotelieră.
De asemenea, se propune ca, începând cu data de 1 ianuarie 2023, să se restrângă sfera de aplicarea a cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de locuinţe către persoane fizice, ca parte a politicii sociale, în sensul în care persoanele fizice
să beneficieze de această facilitate o singură dată, respectiv să achiziţioneze, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota
redusă de 5%.
Documetul mai propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului.
Se propune majorarea nivelului accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice, începând cu 1 august 2022, având în vedere că nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal.
Prin proiectul de act normativ se propune reglementarea modificării pragului cifrei de afaceri, de la 50.000 euro la 10.000 euro în echivalent lei, începând cu care persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata,
precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări servicii, au obligaţia de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO