Calculată la valoarea în lei, creşterea a fost de 19,9%, la 17,84 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al INS.
La valoarea exprimată în valută, exporturile au urcat cu 13,5%, iar importurile cu 12,3%, în timp ce dinamica pentru lei a fost de 23,4% pentru exporturi şi de 22,1% pentru importuri.
Exporturile realizate în primul trimestru au fost de 29,32 miliarde de lei (7,96 miliarde de euro), iar valoarea importurilor a ajuns la 47,17 miliarde de lei (12,81 miliarde de euro).
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în primul trimestru s-a situat la 20,69 miliarde de lei (56,1 miliarde de euro) la expedieri şi la 33,03 miliarde de lei lei (8,95 miliarde de euro) la introduceri, reprezentând circa 71% din total exporturi şi aproximativ 70% din total importuri.
Diferenţa între dinamica determinată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea determinată din valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naţionale cu 8,8% în ianuarie, cu 8% în februarie şi cu 10,5% în martie, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2007.
În primele trei luni, ponderea principală în structura pe grupe de produse a exporturilor şi importurilor o deţin maşinile şi echipamentele de transport (33,9% la export şi, respectiv, 37,9% la import) şi alte produse manufacturate (41,7% la export şi, respectiv, 30,1% la import).
În luna martie, deficitul comercial a crescut cu 30,7%, la 7,11 miliarde de lei (1,92 miliarde de euro) şi, după trei luni consecutive, dinamica exporturilor nu a mai depăşit-o pe cea a importurilor.
Astfel, exporturile au crescut cu 12,4% la valori exprimate în lei (2,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 19,4% la valori exprimate în lei (8,9% la valori exprimate în euro).
Valoarea exporturilor s-a plasat în martie la 9,97 miliarde de lei (2,69 miliarde de euro), iar cea a importurilor la 17,09 miliarde de lei (4,62 miliarde de euro).
Faţă de luna februarie, exporturile au scăzut cu 3,4% la valori exprimate în lei (3,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 7,4% la valori exprimate în lei (7,0% la valori exprimate în euro).
Pentru acest an, Comisia Naţională de Prognoză estimează un deficit comercial de 24 miliarde de euro, comparativ cu 21,59 miliarde de euro în 2007.