Ministerul Muncii: Peste 132 de milioane de lei pentru centre de servicii sociale
Sumele sunt asigurate de la bugetul de stat, prin fondurile alocate MMSS, pentru perioada februarie-decembrie 2024, arată sursa citată.
Faţă de anul 2023, numărul de beneficiari sprijiniţi este mai mare cu peste 3.000. În 2023 au fost subvenţionate 461 centre ale unor asociaţii, fundaţii şi culte, iar în 2024 sunt 542 de centre subvenţionate.
Subvenţiile se utilizează, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care au dreptul să beneficieze de acestea.
Începând cu anul 2023, nivelul mediu lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată este 1.000 de lei/persoană pentru serviciile sociale cu cazare şi 600 de lei/persoană pentru serviciile sociale fără cazare, precum şi pentru adăposturile de noapte.