Documentaţia de atribuire a fost transmisă la ANAP, care are un termen de 10 zile lucrătoare pentru verificarea acesteia, arată un comunicat al ministerului.
Regiunea Moldovei va fi conectată cu Muntenia prin drumurile de mare viteză: Ploieşti – Buzău (65 km); Buzău – Focşani (81 km); Focşani – Bacău (109 km); Bacău – Paşcani (81 km).
În acest moment, a fost demarată deja achiziţia contractelor de elaborare a studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru aceste drumuri.
În plus, a fost ridicată suspendarea şi în cazul contractului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureş – Ditrău. De asemenea, tronsonul Ditrău – Târgu Neamţ (care va lega zona Moldovei de Transilvania) va fi supus procedurii de achiziţie publică până la sfârşitul lunii noiembrie 2016.
Alte două proiecte care vor fi demarate pentru îmbunătăţirea infrastructurii în zonă sunt şi varianta ocolitoare a Municipiului Bârlad şi varianta ocolitoare a Municipiului Suceava.
Toate aceste proiecte vor fi licitate pentru studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi autorizaţie de construcţie astfel încât proiectantul să aleagă o soluţie cât mai bună fără să ţină cont de eventualele constrângeri, precum adoptarea unor soluţii tehnice ieftine, din partea antreprenorului.
Citeşte şi: România fără toalete. 40 de km este distanţa până la primul grup sanitar deschis pe Autostrada Nădlac-Arad, cea care leagă România de vestul Europei – VIDEO
Citeşte şi: Autostrada Piteşti-Sibiu va fi finalizată în 2021, a anunţat Sorin Buşe, ministrul Transporturilor
Citeşte şi: Ministrul Transporturilor: Licitaţie pentru autostrada Craiova-Piteşti, lansată la 1 noiembrie