Miniştrii de Finanţe din zona euro au început reuniunea pe tema susţinerii Greciei
Mai mulţi participanţi, între care ministrul elen Evangelos Venizelos şi omologul său german Wolfgang Schauble s-au declarat optimişti la sosirea la întâlnire.
Planul de sprijin se bazează pe reducerea datoriilor Greciei către creditorii privaţi cu 100 de miliarde de euro, printr-un schimb de obligaţiuni, şi un al doilea program de finanţare din partea Uniunii Europene şi FMI, de 130 de miliarde de euro.
Între problemele care mai trebuie definitivate se află componenta privată a ajutorului, sustenabilitatea datoriei publice elene, obiectivul fiind reducerea la 120% din PIB până în 2020, supravegherea punerii în aplicare a reformelor asumate de Grecia şi contribuţia FMI la programul de sprijin.
Ministrul olandez de Finanţe, Jan Kees de Jager, a declarat că este în favoarea supravegherii permanente a Greciei, de către Uniunea Europeană şi FMI, pentru un control mai bun al reformelor puse în aplicare.
„Sunt în favoarea unei troici prezente permanent la Atena”, a spus de Jager, care crede că verificările o dată la trei luni sunt insuficiente.
Ministrul luxemburghez Luc Frieden a spus la rândul său că Grecia nu se poate schimba peste noapte, reformele structurale având nevoie de mai mulţi ani pentru a fi puse în aplicare.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat „eforturile considerabile” ale poporului elen.
Grecia are nevoie de aprobarea urgentă a noilor programe de sprijin pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în martie, când trebuie să răscumpere obligaţiuni de 14,5 miliarde de euro.