- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc luni, pentru a stabili detalii ale măsurilor anticriză
Miniştri de Finanţe din zona euro se vor reuni luni, prima oară în acest an, pentru stabilirea unor detalii ale măsurilor anticriză, cu speranţa că ce a fost mai greu a trecut, chiar dacă Grecia continuă să fie în pericol de faliment.
Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc luni, pentru a stabili detalii ale măsurilor anticriză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În pofida retrogradării de către Standard&Poor's a nouă state din zona euro, pieţele financiare nu au reacţionat, iar state cu economii considerate fragile precum Spania şi Italia au reuşit să se împrumute în această săptămână la dobânzi în scădere puternică.
"Am încredere că euro se va comporta mai bine în 2012", a estimat în această săptămână preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, care a salutat progresele realizate la nivelul Europei în privinţa a două probleme profunde, lipsa disciplinei bugetare şi a reformelor structurale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
AFP se întreabă însă dacă zona euro a depăşit cu adevărat vârful crizei, sau este vorba doar despre o perioadă de acalmie, datorită împrumuturilor de aproape 500 de miliarde de euro acordate de BCE băncilor europene, care le permit să cumpere din nou obligaţiuni suverane.
Întâlnirea miniştrilor de Finanţe din zona euro va fi urmată, luni seara, de o reuniune la nivelul reprezentanţilor de profil din toate statele membre, iar discuţiile vor continua şi marţi.
Grecia rămâne o problemă în pofida atmosferei mai calme de pe pieţele financiare şi nu este exclus ca UE să îi ceară noi economii bugetare.
Autorităţile de la Atena trebuie să încheie un acord urgent cu creditorii privaţi pentru reducerea datoriilor, înainte ca UE şi FMI să aprobe un al doilea program de salvare de 130 miliarde de dolari. Statul elen trebuie să răscumpere obligaţiuni de 14,5 miliarde de euro până la sfârşitul lunii martie.
În afară de Grecia, alte subiecte ale reuniunii vor fi mecanismul permanent de stabilitate financiar pentru ţările cu probleme din zona euro, care trebuie să intre în vigoare în iulie, şi noul tratat menit să întărească disciplina bugetară, care urmează să devină funcţional în ianuarie 2013.
Pentru mecanismul permanent de susţinere, miniştrii trebuie să stabilească sistemul de luare a deciziilor, care ar urma să fie prin majoritate calificată pentru a se evita blocarea ajutoarelor financiare de către unul sau două state, aşa cum s-a întâmplat cu Finlanda sau Slovacia.
Totodată, miniştrii vor studia cum poate fi condiţionată acordarea de ajutoare din acest fond de ratificarea unui nou tratat care impune o "regulă de aur" referitoare la revenirea la un buget echilibrat, idee susţinută de Germania.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO