- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Miniştrii Finanţelor din zona euro ar putea amâna din nou semnarea acordului cu Grecia
Miniştrii Finanţelor din zona euro vor amâna din nou semnarea celui de-al doilea acord de finanţare externă a Greciei, de 130 miliarde euro, până la finalizarea schemei de conversie a obligaţiunilor pentru reduerea datoriei statului elen, au declarat pentru Reuters surse oficiale europene.
Miniştrii Finanţelor din zona euro ar putea amâna din nou semnarea acordului cu Grecia (Imagine: Shutterstock)
Miniştrii Finanţelor din zona euro se întâlnesc joi după-amiază la Bruxelles, în paralel cu summit-ul liderilor UE, pentru o nouă evaluare a situaţiei bugetare a Greciei, după ce guvernul elen a implementat toate măsurile semnificative de austeritate stabilite ca precondiţii pentru obţinerea noului acord de "bailout".
Parlamentul elen a aprobat miercuri seara reducerea cheltuielilor din sistemul sanitar, ultima dintre cele peste 30 de precondiţii impuse de guvernele zonei euro înainte de aprobarea unui nou pachet de împrumuturi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moldova își crește bugetul pentru apărare. Parlamentul a aprobat o nouă strategie pe 10 ani
-
Putin afirmă că premierul slovac Robert Fico s-a oferit să intermedieze negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina
-
„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021
-
Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni: temperaturi de „gerul Bobotezei” la început de an
Miniştrii reuniţi la Bruxelles pentru evaluarea măsurilor implementate de Grecia nu sunt însă pregătiţi să semneze acordul şi vor amâna decizia până la finalizarea schemei de restructurare a datoriilor Greciei către creditorii privaţi, au afirmat sursele citate.
"Astăzi va fi doar un exerciţiu de inventar, se va verifica dacă Grecia a făcut tot ce trebuie şi se vor asigura că toate elementele sunt la locul lor. Semnalele de până acum arată că Grecia a făcut destul. Însă va mai dura ceva timp până când miniştrii for semna sau până când vor fi distribuite noi fonduri", a afirmat un oficial european care participă la pregătirea documentelor pentru şedinţa miniştrilor de Finanţe.
Miniştrii Finanţelor din zona euro au programat o nouă întâlnire pentru 12 martie, după ce se va fi încheiat conversia de obligaţiuni menită să reducă datoria Greciei spre nivelul de 120% din PIB până în anul 2020, de la 160% din PIB în prezent.
Oficialii vor discuta la şedinţa de joi şi despre combinarea celor două fonduri anticriză ale zonei euro, Fondul European de Stabilitate Financiară, cu resurse de 250 miliarde euro, şi Mecanismul European de Stabilitate, care va avea la dispoziţie 500 miliarde euro, pentru a crea o plasă de siguranţă de 750 miliarde euro.
Statele non-europene din G20 au indicat, la summit-ul de săptămâna trecută, că ar putea ajuta la stingerea crizei din zona euro prin furnizarea de resurse financiare suplimentare de 500-600 miliarde de dolari către FMI, însă numai dacă statele din zona euro acceptă mai întâi combinarea celor două fonduri.
Preşedintele grupului de lucru al miniştrilor Finanţelor din zona euro, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri că Grecia va încasa probabil prima tranşă din cel de-al doilea pachet de finanţare externă cel târziu pe 20 martie, dacă Atena respectă toate precondiţiile.
Grecia a deschis oficial conversia de obligaţiuni vineri, 24 februarie, şi vrea să o finalizeze până pe 8 martie.
Statul elen a anunţat că nu se va simţi obligat să finalizeze schema dacă participarea creditorilor privaţi nu va acoperi cel puţin 90% din datoriile vizate pentru restructurare. Dacă participarea va fi de sub 90%, dar peste 75%, guvernul elen a arătat că se va consulta cu creditorii din sectorul public, precum guvernele zonei euro şi FMI.
Dacă rata de participare va fi de sub 75%, Atena a avertizat că nu va mai efectua operaţiunea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO