Miniştrii şi parlamentari PDL discută la Guvern noi măsuri de menţinere a deficitului
Şedinţa a început în jurul orei 13.00, fiind precedată de o întâlnire la Palatul Victoria a liderilor PDL.
Surse guvernamentale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Guvernul ia în calcul un nou plan de măsuri pentru menţinerea deficitului bugetar, orientat în principal pe majorări de taxe şi impozite, inclusiv a TVA şi cotei unice de impozitare.
Planul de acţiuni ar putea fi discutat într-o şedinţă specială de guvern care să fie programată vineri sau în zilele următoare.
„Planul B al Guvernului, în cazul respingerii de către Curtea Constituţională a legilor asumate, este orientat în principal pe creşteri de taxe şi impozite, inclusiv a cotei unice şi a TVA. Au fost efectuate simulări privind o creştere diferenţiată a impozitelor, dar rezultatul a indicat că banii colectaţi sunt insuficienţi”, au arătat sursele participante la discuţia de vineri a liderilor PDL cu premierul Emil Boc.
Potrivit unor surse judiciare, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că prevederile privind pensiile magistraţilor sunt neconstituţionale, în timp ce în cazul altor categorii prevederile legale sunt interpretabile, însă nu se impune reglementarea lor în Parlament.
Conform Constituţiei, prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu decizia Curţii în termen de 45 de zile.