Ministrul Agriculturii cere suplimentarea bugetului cu 30 milioane lei pentru finanţarea irigaţiilor

Premierul Dacian Cioloş i-a solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să pregătească un plan de măsuri pentru combaterea efectelor secetei ce se anunţă în acest an în România, iar Irimescu solicită suplimentarea bugetului cu 30 milioane lei pentru refacerea sistemului de irigaţii.

Urmărește
579 afișări
Imaginea articolului Ministrul Agriculturii cere suplimentarea bugetului cu 30 milioane lei pentru finanţarea irigaţiilor

Ministrul Agriculturii cere suplimentarea bugetului cu 30 milioane lei pentru finanţarea irigaţiilor

Culturile de cereale promit recolte bune în acest an, însă există ameninţarea secetei, la finele anului agricol. Din acest motiv, primul ministru Dacian Cioloş i-a solicitat titularului de la Agricultură un plan ferm în acest sens.

“Avem o mare problemă cu schimbările climatice, anul acesta a fost foarte bun, dar, conform previziunii meteorologice ar putea să urmeze o perioadă de secetă. În acest sens, premierul mi-a trasat o sarcină foarte clară, să vedem ce putem face pentru a putea pune sistemul de irigaţii în funcţiune. Logica este foarte clară: preferăm să dăm în avans sprijin pentru irigaţii decât să plătim despăgubiri pentru pierderile suferite din cauza secetei. Eu sper din tot sufletul să se înşele meteorologii noştri, pentru că în iarnă spuneau că o să avem o secetă cruntă în mai şi iunie, ceea ce nu s-a întâmplat, dar noi trebuie să prevenim orice situaţie care afectează agricultura”, a declarat Irimescu.

El a arătat că a făcut deja o informare în şedinţa de Guvern de marţi cu privire la situaţia sistemului de irigaţii şi şi-a luat angajamentul ca în două săptămâni să informeze din nou Executivul, referitor la măsurile concrete.

“Premierul mi-a trasat sarcină să vorbesc cu ministrul Finanţelor şi cu ministrul Energiei pentru că printre măsurile pe care le avem la îndemână ar fi umplerea canalelor de irigaţii şi subvenţia la electricitate. Calcule preliminare indică circa 30 de milioane de lei, bani pe care trebuie să îi asigurăm şi pe care nu îi am în buget în acest moment, dar sper că împreună cu doamna ministru să rezolvăm şi această problemă”, a mai spus ministrul Irimescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici