- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (18.12.2019, 15:16)
- Mihai Gongoroi
Ministrul de Finanţe a spus cum va evita declanşarea procedurii de deficit excesiv
Propunerea Guvernului pentru a scăpa de procedura de deficit excesiv din partea UE prevede ca deficitul de peste 3% să fie acceptat în momentul în care economia creşte sub potenţial, cu condiţia ca banii să se ducă în investiţii, potrivit declaraţiilor ministrului de Finanţe, Florin Cîţu.
Urmărește
539 afișări
Ministrul de Finanţe a spus cum va evita declanşarea procedurii de deficit excesiv
"Am discutat şi aceasta este propunerea mea pentru colegii noştri din Uniunea Europeană. În special la ECOFIN am discutat despre asta şi vom discuta în continuare, să ne permită în momentul în care PIB-ul creşte sub PIB-ul potenţial, deci dinamica economiei este sub PIB potenţial, această depăşire de deficit de 3% să meargă către investiţii", a spus, miercuri, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, în conferinţa de presă după şedinţa de Guvern.
Propunerea ministrului de Finanţe vine în contextul în care, potrivit raportului privind situaţia macroeconomică în 2020 şi proiecţia pe anii 2021-2023, creşterea potenţială a PIB în 2019 este estimată la 4,7%, sub creşterea efectivă a PIB ce este prognozată la 4,1% pentru finalul anului.
"Potenţialul economiei româneşti rămâne uşor superior nivelului prognozat al PIB-ului efectiv, situaţie generată de evoluţiile din perioada precedentă. Creşterea potenţială a României a fost de 4,6% în anul 2018 şi poate fi considerată o rată de referinţă, întrucât datele utilizate au un grad ridicat de certitudine - definitive sau semi-definitive -, calculele fiind efectuate de către Comisia Europeană cu ajutorul metodologiei comune agreate la nivelul tuturor statelor membre (în UE, PIB potenţial este definit drept rezultatul la care capitalul şi forţa de muncă sunt angajate la niveluri non-inflaţioniste - n. red). Pentru anul 2019 se estimează o creştere potenţială de 4,7%, în condiţiile unei accelerări a formării brute de capital fix, iar pentru intervalul 2020-2023 dinamica reală a PIB potenţial se va situa la o medie anuală de 4,2%, în condiţiile unei evoluţii a investiţiilor brute peste cea a consumului final. Principala contribuţie la creşterea potenţială este dată de productivitatea totală a factorilor (TFP)", scrie în raportul ce însoţeşte proiectul de buget pe 2020.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
"Este un principiu pe care vrem să-l prezentăm şi arătăm că această depăşire nu o să fie o depăşire care se duce către cheltuieli neproductive din buget ci se va duce către finanţarea investiţiilor, un principiu cu care cred că partenerii noştri internaţionali sunt de acord. Dar vom mai discuta despre această problemă", a mai spus miercuri Florin Cîţu.
Bugetul din 2020 pentru investiţii este mai mare cu 5 miliarde de lei decât cel din 2019, în sumă de 48,6 miliarde de lei, echivalentul a 4,3% din PIB.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe