„Eu ştiu că începe sesiunea parlamentară la 1 februarie, suntem într-o vacanţă parlamentară, avem o sesiune extraordinară acuma. Deci practic o dată cu începerea sesiunii parlamentare noi putem discuta cu colegii din Parlament de la celelalte grupuri politice, referitor la acest aspect. Dacă în această sesiune parlamentară legea va fi aprobată, am putea discuta de scoaterea gazului din Marea Neagră în 2022. Teoretic asta ar fi dacă reuşim să finalizăm în această sesiune parlamentară care începe în februarie şi ţine până în iunie”, a precizat ministrul la HotNews.
Gazele extrase ar putea fi utilizate pentru extinderea distribuţiei de gaze pentru încălzirea populaţiei, aflate în prezent la un nivel de 36%.
„Avem nevoie de gaz pentru a construi noi centrale, apoi avem distribuţia de gaz pentru încălzirea populaţiei, avem un procent de 36% în România al penetrării distribuţiei la populaţie faţă de 90-95% cât are Ungaria şi care nu este producătoare de gaz. Deci avem foarte mult creşterea distribuţiei de gaze naturale. Ministrul Boloş a spus că va negocia o linie de finanţare de vreo 800 de milioane de euro pentru distribuţia de gaze în următorul exerciţiu financiar”, a adăugat Virgil Popescu.