- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (08.10.2012, 13:37)
- Andi Manciu , Carol Dan ,
Ministrul Economiei: Oltchim îşi va relua activitatea în 30 de zile. Salariile vor fi plătite din încasarea datoriilor
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, că speră ca Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) să-şi reia activitatea în cel mult 30 de zile şi că salariile restante ale angajaţilor combinatului vor fi plătite parţial pe măsură ce compania va recupera sume de la debitori.
Urmărește
269 afișări
Ministrul Economiei: Oltchim îşi va relua activitatea în 30 de zile. Salariile vor fi plătite din încasarea datoriilor (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
"Vineri am semnat o scrisoare către Comisia Europeană în care am înştiinţat că dorim să acordăm un ajutor de salvare pentru reluarea activităţii la Oltchim. Noi putem să acordăm un ajutor de salvare sub formă de împrumut pe termen de şase luni la dobânda pieţei pentru repornirea activităţii combinatului. Suma pe care statul o poate avansa va rezulta şi din negocierea cu băncile creditoare, astfel încât să ştim şi ele cu ce sume vor veni la finanţare. (...) Noi sperăm ca în maxim o lună de zile să repornim combinatul", a afirmat Chiţoiu.
Potrivit lui Chiţoiu, luni are loc o întâlnire cu băncile creditoare ale combinatului chimic din Vâlcea, în vederea găsirii unei soluţii pentru repornirea combinatului.
Totodată, una dintre băncile creditoare a blocat conturile Oltchim, dar urmează să ridice sancţiunea după discuţiile cu reprezentanţii statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
"O bancă a blocat conturile, că era normal să-şi recupereze ratele la credit, dar din discuţiile pe care le-am purtat cu banca respectivă urmează să fie deblocate conturile", a continuat ministrul.
Citeşte şi:
Noul director al Oltchim a cerut salariaţilor Diviziei Petrochimice Bradul să renunţe la proteste
Activitatea Oltchim este oprită de la sfârşitul lunii august, iar salariile angajaţilor nu au fost achitate integral.
Chiţoiu a precizat că salariile vor fi plătite parţial pe măsură ce combinatul va recupera sume de la debitorii combinatului.
"Achităm salarii parţiale în fiecare săptămână pe măsură ce recuperăm din debitele, din creanţele Oltchim de la debitori, şi de asemenea în momentul în care avem capitalul de lucru integral, atunci vom achita integral salariile restante", a continuat Chiţoiu.
Întrebat dacă intrarea în insolvenţă ar putea fi o soluţie pentru Oltchim, Chiţoiu a răspuns afirmativ, dar a afirmat că Ministerul Economiei este în primul rând interesat ca Oltchim să îşi reia producţia.
"Aia (insolvenţa - n.r.) ar fi o soluţie, dar încă nu ne-am pronunţat asupra soluţiei care va urma în perioada imediat următoare la Oltchim, pe noi ne interesează să repornim activitatea la Oltchim", a mai spus ministrul Economiei.
Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.
Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.
Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim au înfiinţat un Comitet pentru Stabilizarea Financiară a combinatului.
Citeşte şi:
Ponta: Circul lui Diaconescu ne-a costat deja foarte mult. Îmi doresc ca procurorii să aplice legea
Comitetul îşi propune să găsească soluţii pentru plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor care să preia combinatul chimic.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că Guvernul a transmis Comisiei Europene avizul pentru a acorda Oltchim un împrumut mai mic de 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile, dar nu va primi acordul dacă nu va explica foarte bine cazul.
El a explicat să un împrumut mai mare de 10 milioane euro ar fi impus un termen de aşteptare a răspunsului din partea CE de şase luni.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe