Prima pagină » Economic » Ministrul Energiei: A ajuns la Mintia al doilea generator uriaș, de aproape 800 de tone

Ministrul Energiei: A ajuns la Mintia al doilea generator uriaș, de aproape 800 de tone

Pe șantierul centralei de la Mintia a ajuns miercuri al doilea generator uriaș, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei: A ajuns la Mintia al doilea generator uriaș, de aproape 800 de tone
Sursa foto: Facebook/Sebastian Burduja
Cosmin Pirv
19 mart. 2025, 20:23, Economic

Ministrul Energiei susține că proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare.

„Turbinele Siemens, printre cele mai performante din lume, sunt deja la Mintia, iar structurile de susținere și sistemele auxiliare sunt montate. În paralel, infrastructura necesară conectării centralei la Sistemul Energetic Național este în lucru, acest proiect fiind în sarcina Transgaz, astfel încât noua capacitate de producție de la Mintia să fie integrată cât mai rapid”, a scris miercuri, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Conform acestuia, în vara lui 2026, Centrala Mintia trebuie să devină complet operațională, iar din 2027 să utilizeze gazele naturale din Marea Neagră, a căror extragere va începe prin proiectul Neptun Deep.

Având o capacitate totală de 1.750 MW, centrala de la Mintia va fi cea mai mare unitate pe gaze naturale din Uniunea Europeană, iar ținta ambițioasă va fi să avem deja 1.000 MW puși în funcțiune la finalul acestui an.

„Cu o investiție privată totală de 1,4 miliarde de euro, acest proiect asigură nu doar tranziția către o energie mai curată și mai ieftină pentru români, dar duce și la crearea unor locuri de muncă în regiune, atât în faza de construcție, cât și pe termen lung, în operarea centralei”, transmite ministrul, care spune că o producție mai mare de energie românească ne va aduce mai multă securitate, prețuri mai mici în facturile românilor și competitivitate mai mare pentru companiile noastre.