Promisiunea ministrului Ghinea: salariu minim de 3.000 de lei în România. Care e termenul estimat?

Publicat: 02 06. 2021, 17:30
Actualizat: 23 08. 2021, 13:11

Ghinea a spus, în conferinţa de presă în care a prezentat PNRR, că se va elimina, în următorii 5 ani, discrepanţa existentă între salariul minim din construcţii şi salariul minim în general, ultimul urmând să ajungă la 3.000 de lei.

„Asta este prezumţia de la care plecăm, că în 5 ani se va ajunge acolo (la 3.000 de lei – n.r.), astfel încât să nu mai avem discrepanţă între construcţii şi restul lumii. Acesta este scenariul pe care lucrăm”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Întrebat de jurnalişti cum va fi posibil acest lucru, Ghinea a răspuns: „Nu uitaţi că avem cea mai mare creştere economică din UE şi pe scenariile FMI şi ale Comisiei vom continua să le avem şi vorbim de 2026”.

Potrivit acestuia, salariul minim nu va fi crescut „pe bază ad hoc”, ci va fi legat de creşterea economică.

„Vom avea o formulă fixă de creştere a salariului minim”, a mai spus ministrul.

În ianuarie 2021, salariul minim brut era de 2.300 de lei, respectiv 1.386 de lei „în mână“, cu 40 de lei mai mult decât în 2020.