Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: La finalul anului, puterea de cumpărare a românilor va creşte cu 15%
La finalul acestui an, puterea de cumpărare a românilor va fi, în termeni reali, cu circa 15% mai mare decât la finalul anului 2023, spune Adrian Câciu.
„Aşa cum am anunţat încă din anul 2022, anul 2024 va fi anul de crestere reală a puterii de cumpărare, după anul de compensare (2022) şi anul 2023. Acest fapt nu se întâmplă din conjucturi sau coincidenţe ci, printr-un mix de politici fiscal-bugetare care duc la creşterea veniturilor tuturor românilor corelat cu susţinerea menţinerii competitivităţii companiilor (stimuli economici direcţi şi indirecti prin scheme de sprijin, finanţări din fonduri europene, credite garantate de stat, facilităţi temporare adecvate etc.) şi un ritm accelerat al investiţiilor în infrastructură”, a scris ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe Facebook.
Potrivit acestuia, prognoza de primăvara a Comisiei Naţionale de Prognoză a arătat o îmbunătăţire a indicatorilor nominali ai Produsului Intern Brut de circa 28 miliarde lei faţă de prognoza anterioară, iar „anticipaţiile de prognoză sunt pozitive pentru partea a doua a anului cu încă un plus de cca 20 miliarde lei (mare parte pe formare brută de capital fix)”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump