Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene promite construirea a 110 creşe pentru aproximativ 9.400 de copii. Câţi bani s-au alocat pentru noul program
„Încă o veste bună pentru investiţiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi şi cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creşe. Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie pentru a construi 110 creşe unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate”, afirmă ministrul Cristian Ghinea.
Recent, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că programul este gata de implementare şi că deja 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare. Urmează să fie stabilite detaliile şi criteriile pentru selectarea proiectelor care să primească finanţare.