Ministrul Muncii, Violeta Alexandru: De anul viitor, abatoarele din Germania nu vor mai angaja români prin subcontractori

Publicat: 22 05. 2020, 14:04
Actualizat: 17 10. 2021, 22:30

Dacă vrei să te angajezi într-o fabrică din industria cărnii în Germania anul viitor, să ştii că nu vei mai putea apela la serviciile unei firme recrutare care este subcontractoare a angajatorului german.

„În guvernul german s-a luat deja decizia ca de la 1 ianuarie 2021 în industria cărnii la nivelul angajatorilor din acest domeniu nu se va mai lucra prin subcontractori. Practic, regimul de protecţie socială pe care îl ofereau subcontractorii prin comparaţie cu contractorul principal era diferit, ministrul muncii şi-a asumat o asemenea schimbare, iar de la începutul anului viitor se vor vedea schimbări importante în condiţiile de muncă din abatoare”, a declarat Violeta Alexandru. 

Ministrul muncii a fost într-o vizită de lucru în Germania în perioada 18-20 mai, ca să verifice condiţiile de muncă ale angajaţilor români.

În urmă cu câteva zile, zeci de români au protestat în oraşul german Bonn din cauza condiţiilor dificile de muncă şi, spuneau ei, a abuzurilor făcute de angajatori. Totodată, câteva sute de români care lucrează în abatoarele germane au fost infectaţi cu Covid-19.

Anual, 60.000 de români pleacă sezonier la muncă în Germania, iar în prezent 700.000 de români lucrează în statul german.

Violeta Alexandru a spus că este singurul ministru al muncii din ultimii 15 ani care s-a dus să verifice, în teren, condiţiile de muncă ale românilor din străinătate. Următoarele destinaţii de vizită sunt Italia şi Spania.