Ministrul Teodorovici prezintă noul Acord de parteneriat la "Mediafax Talks about European Funds"

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prezintă situaţia absorbţiei fondurilor UE, stadiul Acordului de parteneriat 2014-2020 şi ultimele discuţii avute săptămâna aceasta la Bruxelles cu oficialii CE, la conferinţa "Mediafax Talks about European Funds", care va avea loc vineri.

Urmărește
389 afișări
Imaginea articolului Ministrul Teodorovici prezintă noul Acord de parteneriat la "Mediafax Talks about European Funds"

Ministrul Teodorovici prezintă noul Acord de parteneriat la "Mediafax Talks about European Funds" (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

La conferinţa organizată de Agenţia Mediafax la hotelul InterContinental, sala Fortuna, de la ora 09.30, alături de ministrul Eugen TEODOROVICI, vor mai participa ca lectori Adrian VASILESCU – Consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale, Marius RADU – Coordonator Fonduri UE, Unicredit Ţiriac Bank şi Dan BARNA - Managing Partner, Structural Consulting Group.

Fondurile europene se află din nou la start, România fiind în stadiul de finalizare a Acordului de parteneriat pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Prin această conferinţă, Mediafax îşi propune nu numai să intermedieze relaţia dintre autoritǎţi şi cei implicaţi în accesarea fondurilor europene, ci şi să ofere informaţii relevante atât publicului, cât şi companiilor aplicante la fonduri UE, venind astfel în sprijinul acestora.

Astfel, în cadrul conferinţei "Mediafax Talks about European Funds" vor fi supuse dezbaterii teme precum: bilanţul accesării fondurilor europene 2007-2013 şi fondurile din exerciţiul financiar precedent care mai pot fi folosite până la sfârşitul anului 2015, Acordul de parteneriat pentru perioada 2014-2020, direcţiile indicate de Uniunea Europeană pentru acordarea mai multor fonduri, proiectele suplimentare majore pe care Guvernul vrea să le lanseze, dar şi măsurile interne care vor fi luate de Ministerul Fondurilor Europene, inclusiv restructurarea autorităţilor de management şi trecerea lor de la ministerele de profil la Ministerul Fondurilor Europene, precum şi evaluarea şi salarizarea funcţionarilor care lucrează cu fonduri UE.

Alte teme de discuţie vizează rolul băncilor în obţinerea fondurilor europene, simplificarea traseului documentelor financiare, asigurarea fluxurilor de bani şi proceduri de achiziţii în proiectele cu fonduri europene.

De asemenea, aplicanţii la fonduri UE vor avea prilejul să îşi prezinte problemele pe care le-au întâmpinat, lectorii încercând să găsească soluţii legislative şi practice pentru rezolvarea lor.

Conferinţa va fi moderată de Cristian DIMITRIU, Director Editorial Mediafax Group. Partener principal este Uncredit Ţiriac Bank.

Mai multe detalii, agenda evenimentului "Mediafax Talks about European Funds" şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi aici.

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor şi presei. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici