- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (09.03.2019, 16:15)
- Raluca Nicolae
Ministrul Transporturilor anunţă schimbarea directorului general CFR Călători: Nu cunoaşte proiectele sau bugetul de care dispune
Ministrul Transporturilor a solicitat reprezentanţilor statului în AGA înlocuirea din funcţie a directorului general al CFR Călători, Leon Bărbulescu, care nu cunoaşte proiectele la care trebuie să lucreze sau bugetul de care dispune, a anunţat sâmbătă ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor anunţă schimbarea directorului general CFR Călători
Lucian Cuc spune că nu poate să dea afară un director de la o companie care este guvernată în baza legii privind guvernanţa corporativă în întreprinderile de stat, dar că a avut discuţii cu reprezentantul în Adunarea Generală a Acţionarilor.
„Mi-am arătat nemulţumirea vizavi de activitatea domnului director de la CFR Călători. M-am supărat pe domnul director că s-a antepronunţat îinainte ca cei de la AGIFER să spună care au fost cauzele deraierii. Dânsul, în momentul în care a intrat în direct a demonstrat că avem un director care ne spune că trebuie să facem lucrurile ca să fie bine, să nu fie rău şi că este trezit din somn, atunci avem o problemă. Nu ştie ce buget, nu ştie ce proiecte are, nu ştie nimic", a declarat ministrul.
Ministrul Transporturilor a precizat că săptămâna viitoare va expira contractul de mandat al directorului general al CFR Călători şi că propunerea Consiliului de Administraţie va fi numirea unei alte persoane.
În urmă cu o săptămână, în week-end, trei trenuri au deraiat în aceeaşi zi, iar vineri seară o altă garnitură de călători a blocat circulaţia în judeţul Bistriţa-Năsăud.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe