Dezastrul de la restaurantele fast-food din mall-ul Sun Plaza a fost remediat

Publicat: 08 10. 2019, 11:49
Actualizat: 08 10. 2019, 12:40

ANPC a efectuat 13 actiuni de control în Sun Plaza, pentru verificarea respectarii prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor. Pentru încălcarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, au fost aplicate 17 amenzi contravenţionale în cuantum de 170.000 lei şi un avertisment, comunică instituţia. A fost retrasă definitiv de la comercializare cantitatea de 490,195 kg şi 28,5 litri produse alimentare, în valoare de 15.511,5 lei.

„Urmărim cu atenţie şi ne asigurăm ca toate aspectele care intră în responsabilitatea noastră să fie îndeplinite şi încurajăm acţiunile tuturor instituţiilor abilitate să intervină acolo unde Sun Plaza nu are competenţă”, spun reprezentanţii centrului comercial.

Inaugurat în luna februarie a anului 2010, Sun Plaza are o suprafaţă construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deţinut de către S IMMO AG şi administrat de către CBRE România.