Mişu Negriţoiu, despre o eventuală revocare din funcţie: Prefer să ies din ASF scos de politicieni decât să fiu scos de DNA

Publicat: 10 05. 2017, 15:31
Actualizat: 30 03. 2020, 02:47

„Se discută acum, în Parlament, un aşa-zis raport de evaluare, dar acel raport este făcut de patru comisii din legislatura anterioară şi nu este revalidat de actualele comisii. Nu cred că vor să pună pe cineva anume în locul meu, ba dimpotrivă, cred că au o problemă – cine să vină la ASF”, a spus Mişu Negriţoiu.

El a precizat că nu va pleca din funcţie din proprie iniţiativă, ci va aştepta să vină o decizie politică pe care, însă, o va contesta. „Orice hotărâre care se va lua este ilegală şi contestabilă la Curtea Constituţională. De altfel, toate deciziile luate de comisiile parlamentare în legătură cu activitatea Consiliului ASF au fost infirmate – nu m-aş mira ca şi în cazul meu să se întâmple acelaşi lucru”, a spus preşedintele ASF.

Birourile permanente reunite au aprobat, marţi, ca Raportul privind propunerea de revocare a lui Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF să figureze pe ordinea de zi a plenului comun din cursul zilei, a precizat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, după şedinţa BPR.

Astfel, BPR a aprobat solicitarea Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului de înscriere în proiectul ordinii de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, de marţi, a raportului comun al comisiilor de specialitate asupra propunerii de revocare a lui Mişu Negriţoiu din funcţia de preeşdinte al ASF, membru executiv al Consiliului ASF.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în 12 aprilie, că scandalul privind pensiile private ar fi fost provocat de preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, el precizând că în perioada următoare va fi declanşată procedura parlamentară de demitere a conducerii ASF.