Modernizarea unui furnal al ArcelorMittal Galaţi necesită 80 milioane euro, mult peste estimări

Modernizarea Furnalului 5 al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi va presupune costuri de 80 milioane euro, cu 30 de milioane de euro mai mari faţă de cele estimate iniţial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
12 afișări

După începerea lucrărilor, compania a constatat că unele cheltuieli nu au fost estimate precis, fiind nevoie de lucrări de reparaţie mai ample şi mai costisitoare, potrivit reprezentanţilor combinatului.

Investiţia va fi cea mai mare făcută de grupul ArcelorMittal în România şi va asigura o producţie de două milioane de tone de oţel pe an la unitatea siderurgică de la Galaţi.

"Furnalul 5 este cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa. El a intrat în acest proces de refacere la începutul anului 2010 şi conform graficului de execuţie a lucrărilor va fi pus în funcţiune în luna septembrie. Acesta va reprezenta sursa cea mai fiabilă din punct de vedere tehnic şi economic în ce priveşte producţia de fontă, iar astfel viitorul combinatului siderurgic de la Galaţi va fi asigurat", a declarat Veronica Chiper, coordonatorul departamentului Furnale de la combinatul siderurgic din Galaţi.

După finalizarea reparaţiilor, durata de viaţă a furnalului va fi de 15 ani.

Oficialii ArcelorMittal Galaţi au mai spus că lucrările de reparaţie executate în trecut la acelaşi obiectiv au fost de proastă calitate, ceea ce a făcut ca Furnalul 5 să intre într-un nou proces de refacere mult mai devreme decât fusese programat.

Compania din Galaţi este controlată de ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume. ArcelorMittal mai deţine în România trei combinate, la Hunedoara, Roman şi Iaşi, la care se adaugă operatorul portuar Romportmet Galaţi şi compania ArcelorMittal Construction România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici