- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (01.02.2017, 12:29)
- Mona Scarisoreanu
Modificările legislative anunţate marţi noapte de Guvern frânează economia, în opinia unui analist economic
Modificările legislative care au fost anunţate de Guvern în noaptea de marţi au un cost în economia românească, devalorizând leul, crescând costurile de împrumut şi încetinind creşterea economică, spune analistul economic, Aurelian Dochia.

Modificările legislative anunţate marţi noapte de Guvern frânează economia, în opinia unui analist economic (Imagine Alexandru Dobre / Mediafax Foto)
“Am văzut că astăzi leul a scăzut faţă de principale valute şi de regulă, pe zona cursului de schimb apare cea mai rapidă reacţie. În funcţie de cum evoluează lucrurile, dacă protestele vor continua, atunci poate interveni o îngrijorare a investitorilor, a pieţelor financiare. Evoluţia viitoare depinde de foarte mulţi factori”, a declarat, pentru MEDIAFAX, analistul economic Aurelian Dochia.
Acesta spune că investitorii străini, dar şi cei autohtoni sunt influenţaţi de această instabilitate pe mai multe planuri, legislativă şi politică. „Pieţele sunt influenţate de aceste evenimente. Nu numai cursul de schimb, dar şi ratele dobânzilor pot să crească, iar investitorii sunt foarte atenţi la aceste lucruri. Chiar investitori care cumpără titluri de stat româneşti se aşteaptă ca ratele dobânzilor să crească. Asta înseamnă că ne vom împrumuta mai scump. Toate acestea au un cost pentru ţară şi pentru buget”, arată Dochia.
Analistul susţine că toate schimbările legislative produc incertitudine, care crează nelinişte pentru investitori şi, evident, ei pun un preţ pe toate acestea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
“Pot creşte costurile de împrumut, costurile la care se fac tranzacţiile, iar în acelaşi timp se reduc investiţiile. Este posibil ca economia să sufere, reducându-se investiţiile nu se mai crează suficiente locuri de muncă, nu vom mai avea o creştere economică destul de rapidă. În condiţiile de acum în care există incertitudini şi pe plan internaţional complică cumva lucrurile”, spune Aurelian Dochia.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe