MOL România are un nou CEO şi country retail manager
Subsidiara din România a MOL are, de duminică, un nou CEO şi country retail manager, Kinga Ágnes Daradics, care l-a înlocuit pe Szabolcs Ferencz, promovat la conducerea unei divizii recent înfiinţate în cadrul grupului ungar de petrol şi gaze.
Daradics şi-a început cariera în grupul MOL în 2003 şi a condus divizia de carduri de carburant, una dintre cele mai dinamice ale companiei, se arată într-un comunicat al MOL.
Ea a absolvit Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca şi deţine o diplomă de Executive MBA obţinută în cadrul Universităţii Sheffield, Marea Britanie.
Ferencz a fost promovat la conducerea diviziei nou înfiinţate Corporate Affairs.
MOL este prezent pe piaţa carburanţilor din România printr-o reţea de 126 de benzinării.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO