OMC: Boeing a primit subvenţii ilegale de cel puţin 5,3 miliarde de dolari de la Statele Unite
Subvenţiile includ sprijin nepermis, sub formă de plăţi pentru cercetare şi dezvoltare, din partea NASA, agenţia aerospaţială americană.
Verdictul OMC reprezintă ultima rundă a celei mai mari şi mai costisitoare dispute comerciale, veche de şase ani, dintre Boeing şi grupul european Airbus. O instanţă separată a OMC a condamnat, anul trecut, Airbus într-un caz similar.
Airbus, parte a grupului european EADS, susţine că a pierdut vânzări de 45 de miliarde de dolari din cauza subvenţiilor primite de Boeing.
Grupul american a recunoscut că a prmit subvenţii interzise de 2,7 miliarde de dolari, dar acestea ar fi insignifiante faţă de ajutorul de 20 de miliarde de dolari, pe care Boeing susţine că l-ar fi identificat OMC în cazul Airbus.