Mafia din Italia „lucrează” şi pe vreme de pandemie. Şi o face cu motoarele turate, spun autorităţile italiene. CNN notează într-un material publicat în acest weekend că oficiali italieni au afirmat sub protecţia anonimatului că zona de sud a fost deja „luată cu asalt” de mafioţi.
Concret, interlopii, care aveau deja lichidităţi dinaintea crizei, le oferă ajutoare oamenilor din cartierele foarte sărace şi bani sub formă de împrumut celor cu afaceri ajunse în pragul falimentului. Scopul este de a recupera apoi inzecit de pe urma acestora, în momentul în care ei vor trebui să „devină recunoscători” pentru ajutorul primit.
Franco Gabrielli, şeful poliţiei italiene, afirmă că organizaţiile mafiote au ajuns deja să fie implicate în activităţi legitime, cum ar fi industria alimentară, cea a echipamentelor de protecţie, dar şi în transportul rutier.
De asemenea, există pericolul ca mafia să preia controlul unor companii, având îndeajuns de mulţi bani pentru a le cumpăra pe vreme de criză. Cele mai expuse afaceri sunt cele din domeniul HoReCa, spune şi Nicola Gratteri, procuror şef al parchetului din Catanzaro.
CNN mai notează că mafia italiană a ieşit din criza ultima mare criză cu o sumă de circa 65 miliarde euro. Au fost bani făcuţi între 2008 şi 2012.
De asemenea, mafia calabreză ‘Ndragheta ar putea controla circa 80% din traficul european de cocaină.