- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Moody's a plasat ratingurile BRD sub evaluare pentru o posibilă retrogradare
Moody's a plasat sub evaluare pentru o posibilă retrogradare ratingurile pentru depozitele în monedă locală pe termen lung şi scurt ale BRD - Groupe Societe Generale, aflate la nivelurile Baa2, respectiv Prime-2, în urma coborârii ratingului băncii-mamă.
Moody's a plasat ratingurile BRD sub evaluare pentru o posibilă retrogradare (Imagine: Mediafax Foto)
Agenţia a retrogradat, pe 9 decembrie, ratingurile celor mai mari bănci franceze, BNP Paribas, Societe Generale şi Credit Agricole, acuzând probleme de finanţare şi deteriorarea situaţiei economice în contextul crizei datoriilor de stat din zona euro. Ratingul Societe Generale a fost coborât la A1.
În urma acestei decizii, Moody's a prezentat luni mai multe acţiuni vizând ratingurile subsidiarelor Societe Generale din Cehia, Grecia, România şi Rusia. Cu excepţia Komercni Banka (Cehia) şi DeltaCredit (Rusia), ale căror ratinguri au fost coborâte, subsidiarele vizate au fost puse sub evaluare pentru o posibilă retrogradare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
Instituţiile vizate sunt BRD, General Bank of Greece (Grecia), numită şi Geniki, Rosbank, Rusfinance şi DeltaCredit (Rusia) şi Komercni Banka.
"Principalul motiv care a determinat evaluarea ratingurilor Geniki, BRD, Rosbank, Rusfinance şi DeltaCredit este retrogradarea ratingurilor Societe Generale. În procesul de evaluare, Moody's va ţine cont de potenţialul impact al reducerii ratingului băncii-mamă asupra subsidiarelor, precum şi de opinia agenţiei privind încadrarea strategică a acestor operaţiuni în grup, de amploarea şi natura legăturilor financiare dintre ele", se spune într-un comunicat transmis luni de Moody's.
Mediul în care activează băncile din zona euro s-a deteriorat semnificativ în ultimele luni, din cauza crizei datoriilor de stat şi accesului tot mai dificil la finanţare, notează agenţia, precizând că planurile de vânzare de active şi restrângere a operaţiunilor anunţate recent de Societe Generale vizează mai mult divizia de investiţii a grupului, şi nu operaţiunile bancare internaţionale.
"Cu toate acestea, multe bănci vest-europene, inclusiv SocGen, se confruntă cu decizii tot mai dificile în privinţa utilizării resurselor limitate de capital şi finanţare. Situaţia ar putea rezulta în scăderea disponibilităţii şi/sau capacităţii băncilor-mamă de a oferi sprijin financiar şi managerial subsidiarelor din străinătate", consideră Moody's.
Agenţia precizează că evaluările au fost declanşate de acelaşi factor - retrogradarea Societe Generale - însă fiecare subsidiară va fi analizată individual.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:11
-
astăzi, 12:34