- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Moody's a redus ratingul Intesa Sanpaolo cu o treaptă, la "Aa3", cu perspectivă stabilă
Moody's a modificat vineri în sens negativ ratingul grupului bancar italian Intesa Sanpaolo, prezent şi în România, la "Aa3", de la "Aa2", pentru datoriile şi depozitele pe termen lung, modificând de asemenea perspectiva ratingului de la negativă la stabilă.
Moody's a redus şi ratingul de stabilitate financiară pe cont propriu de la "B-" la "C+". Ratingul "Prime-1" al datoriilor şi depozitelor pe termen scurt nu a fost modificat, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Măsurile reflectă profitabilitatea mai redusă a băncii şi deteriorarea calităţii activelor.
Perspectiva stabilă sugerează că ritmul de degradare a performanţelor financiare a frânat, dar orice îmbunătăţire va fi cel mai probabil limitată din cauza condiţiilor încă dificile de pe piaţa italiană.
Moody's a retrogradat la "A1", cu perspectivă stabilă, ratingul depozitelor pe termen lung ale Banca Infrastrutture Innovazione e Sviluppo, subsidiară italiană a Intesa care se ocupă de credite către sectorul public.
Ratingul "Aa3" beneficiază de "o susţinere de două trepte" din partea aşteptărilor Moody's la "sprijin sistemic" din partea guvernului italian într-o situaţie de dificultate.
Intesa Sanpaolo a înregistrat anul trecut un profit net de 2,7 miliarde euro, cu 3,6% mai mic decât cel din 2009, din cauza reducerii venitului net din dobânzi cu 7% şi scăderii încasărilor diviziei de trading cu 59%. Costurile operaţionale au scăzut uşor, iar provizioanele s-au redus cu 16%.
Banca are ca obiectiv creşterea profitului anual la 4,2 miliarde euro în 2013, cu 55% peste nivelul de anul trecut. Moody's apreciază că profitabilitatea poate fi îmbunătăţită, din moment ce dobânzile de pe piaţă au şanse mari să crească în perioada analizată, sprijinind veniturile băncii.
Totuşi, agenţia de rating consideră că atingerea ratelor semnificativ mai ridicate de profitabilitate ţintite de bancă ar putea fi un obiectiv prea dificil, ţinând cont de creşterea încă modestă şi de perspectivele incerte ale economiei italiene.
Intesa Sanpaolo a avut anul trecut pierderi de nouă milioane de euro în România, după ce a încheiat anul anterior pe zero. Veniturile operaţionale ale subsidiarei româneşti a urcat cu 3,2% anul trecut, la 48 milioane de euro. Activele băncii în România au urcat de la 700 de milioane de euro în decembrie 2009 la un miliard de euro la finele anului trecut.ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău - suprema ta investiţie - după 12 ani de şcoală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu ştii şi te enervezi. Sau ştii şi te enervezi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO