MTI ar putea prelua CFR Ferry-Boat de la CFR Marfă
Ministerul Transporturilor şi Infrastructuri (MTI) intenţionează să preia integral pachetul de acţiuni al CFR Ferry-Boat de la CFR Marfă, urmând să aloce firmei, anul viitor, subvenţii de 13,12 milioane de lei, faţă de 5,82 milioane de lei în acest an.

MTI ar putea prelua CFR Ferry-Boat de la CFR Marfă (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
"În scopul păstrării controlului statului asupra acestei societăţi este necesar ca, anterior privatizării CFR Marfă, pachetul de acţiuni deţinut de această societate la CFR Ferry-Boat să fie transferat în administrarea directă a MTI, CFR Ferry-Boat urmând a funcţiona ca societate de sine stătătoare aflată sub autoritatea acestui minister", se arată într-un proiect de hotărâre de guvern, elaborat de MTI.
Transferul acţiunilor va fi realizat în baza unui protocol încheiat între cele două părţi în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.
Capitalul social al Societăţii Comerciale de Transport Maritim şi de Coastă CFR Ferry-Boat este de 23,99 milioane de lei, împărţit în 9,59 milioane acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei deţinute integral de MTI.
Firma deţine două nave ferry-boat, respectiv Eforie şi Mangalia, construite în 1991 şi 1988 pentru a asigura transportul vagoanelor, containerelor şi camioanelor TIR între porturile Constanţa şi Samsun (Turcia), în condiţiile în care, până în anul 1990, exista un trafic important între România şi ţările asiatice, în special Turcia şi Iran.
CFR Ferry-Boat a raportat anul trecut pierderi de 7,32 milioane de lei, din care nava Mangalia 3,37 milioane de lei, nava Eforie 3,44 milioane de lei şi activitatea de la mal 506.114 lei.
"Având în vedere pierderile înregistrate şi ţinând cont de lipsa comenzilor de transport şi de cheltuielile de exploatare necesare, s-a propus introducerea acestor nave în conservare. Trecerea navelor în conservare implică de asemenea costuri foarte mari", se mai arată în proiectul de act normativ.
CFR Ferry-Boat a fost înfiinţată în 2007, printr-o hotărâre de guvern, ca filială a CFR Marfă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei