Mugur Isărescu, membru corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania

Publicat: 25 11. 2009, 15:40
Actualizat: 06 11. 2012, 09:36

În cadrul ceremoniei, desfăşurate marţi la Barcelona, preşedintele Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare, Gil Aluja, care este şi vicepreşedinte al Academiei Regale a Doctorilor, a subliniat că „Mugur Isărescu este unica personalitate din străinătate admisă în două academii spaniole„.

Ceremonia a fost condusă de Josep Casajuana, preşedintele Academiei Regale a Doctorilor din Spania, instituţie care datează din 1533, devenită printr-o lege din 1857 Consiliul Înţelepţilor, iar din 1989 primind titlul de Reial Academia de Doctors.

„Mulţumindu-vă, excelenţa voastră domnule preşedinte, pentru onoarea de a-mi susţine intrarea într-una dintre cele mai respectabile instituţii regale din Spania – continuatoare a celebrei Adunări a celor 100 de Înţelepţi ai Spaniei – vreau să vă asigur de sentimentele mele de adâncă gratitudine şi, totodată, de dorinţa mea de a contribui, prin toate eforturile, la realizarea înaltelor scopuri ale acestei instituţii de notorietate pe plan internaţional. Mulţumesc excelenţelor voastre, domnilor academicieni, pentru generoasa primire şi sper să merit o asemenea mare onoare”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a prezentat dizertaţia intitulată „Finanţarea dezechilibrului extern şi ajustarea macroeconomică în condiţiile crizei financiare. Cazul României„.

Isărescu a precizat că, în cazul României, unele ajustări ar fi fost foarte dureroase fără asistenţă financiară externă.

„În acest context, acordurile cu UE şi cu FMI au furnizat două elemente esenţiale pentru economia românească: acoperirea deficitului de finanţare externă şi credibilitatea”, a spus guvernatorul BNR.

Academia Regală a Doctorilor din Spania are 100 de academicieni şi 50 de membri corespondenţi. Preşedinte de onoare este Regele Juan Carlos I. Academicieni şi membrii corespondenţi sunt cuprinşi în cinci secţiuni: ştiinţele sănătăţii, ştiinţele sociale, ştiinţele umaniste, ştiinţele experimentale şi ştiinţele tehnologice.