Nabucco va avea succes doar dacă va fi alimentat cu gaze naturale din Iran
Gazoductul european Nabucco nu va avea succes decât dacă va fi alimentat cu gaze naturale din Iran, a declarat preşedintele comitetului de acţionari al proiectului rusesc de gaze naturale Nord Stream, Gerhard Schröder, citat de Ria Novosti.
Nabucco va avea succes doar dacă va fi alimentat cu gaze naturale din Iran (Captura video)
"Salut realizarea proiectului Nabucco deoarece avem nevoie de importuri suplimentare de gaze naturale în Europa. Însă gazoductele Nord Stream şi South Stream nu duc lipsă de surse de combustibil, în timp ce proiectul european nu va reprezenta un succes decât dacă va fi alimentat cu gaze din Iran", a afirmat Schröder, fost cancelar al Germaniei, la un forum euro-asiatic pe tema energiei.
Nabucco, proiect estimat la aproape opt miliarde de euro, vizează transportul a circa 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an din regiunea Caspică şi Asia Centrală către Europa şi este dezvoltat de un consorţiu la care participă şase companii, cinci din partea statelor de tranzit şi un partener strategic german, respectiv Transgaz Mediaş (România), Botas (Turcia), OMV (Austria, acţionarul majoritar al Petrom), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) şi RWE (Germania). Construcţia gazoductului este programată să înceapă anul viitor, iar primele transporturi de gaze ar putea avea loc în 2014-2015.
South Stream este proiectat să aibă o capacitate iniţială de 31 miliarde metri cubi pe an, cu posibilitatea creşterii volumului cu încă 16 miliarde metri cubi. Gazoductul este dezvoltat de Gazprom şi grupul italian ENI şi are ca obiectiv livrarea de gaze naturale ruseşti către Europa începând cu 2015, ocolind Ucraina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Nord Stream este construit de Rusia în nordul Europei şi urmează să livreze gaze naturale Germaniei, dar şi altor state europene, ocolind Polonia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO