Prima pagină » Economic » Vosganian: Inflaţia se va situa în luna mai la 0,45-0,5%

Vosganian: Inflaţia se va situa în luna mai la 0,45-0,5%

Rata inflaţiei pentru luna mai este estimată la 0,45-0,5%, uşor mai jos faţă de creşterea preţurilor de consum din aprilie, a declarat, luni, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
Vosganian: Inflaţia se va situa în luna mai la 0,45-0,5%
12 mai 2008, 17:06, Economic

"Este adevărat că performanţele economice bune din primul trimestru au fost însoţite de o anumită creştere a inflaţiei, dar lunar suntem pe un trend descendent. Ne nelinişteşte însă că preţurile agricole au urcat cu 1% şi preţurile la carburanţi cu 2%. Nu putem rămâne indiferenţi la persistenţa acestor pericole", a afirmat Vosganian într-o conferinţă de presă.

El a explicat astfel de ce Executivul a decis să iniţieze discuţii cu unele companii pentru a vedea cauzele reale ale creşterilor de preţuri, îndeosebi la energie, la carburanţi, produse alimentare şi farmaceutice.

Reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor vor purta discuţii cu producătorii şi comercianţii de combustibili în privinţa creşterilor de preţuri, a anunţat Vosganian.

Creşterea preţurilor de consum a încetinit în aprilie la 0,52%, comparativ cu 0,67% în luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,62%, nivel apropiat de maximul ultimilor doi ani, atins în martie, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna martie, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 8,63%, un nivel mai ridicat, de 8,89%, fiind înregistrat în ianuarie 2006.

Avansul preţurilor a fost determinat cu precădere de preţurile mărfurilor alimentare, care au urcat cu 1,05%, în timp ce preţurile serviciilor au influenţat în mod pozitiv inflaţia, coborând cu 0,44%.

Creşterea preţurilor din luna aprilie s-a plasat la limita superioară a intervalului estimat de majoritatea analiştilor, însă aceştia atrag atenţia că vârful inflaţionist nu a fost atins încă, fiind preconizat pentru luna iulie, în cazul în care preţurile administrate vor fi majorate.