Prima pagină » Economic » BM: Este incert dacă în 2010 consumul privat va putea susţine economia mondială

BM: Este incert dacă în 2010 consumul privat va putea susţine economia mondială

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, consideră că este incert dacă anul viitor, când guvernele vor retrage programele de stimulare fiscală, consumul privat va fi suficient de puternic pentru a susţine revenirea economiei mondiale, potrivit Financial Times.
BM: Este incert dacă în 2010 consumul privat va putea susţine economia mondială
21 sept. 2009, 12:38, Economic

Zoellick crede că perioada de până la sfârşitul acestui an va fi, probabil, caracterizată de o evoluţie economică pozitivă, care ar putea depăşi aşteptările.

„Sunt, însă, mai îngrijorat de 2010. Nu prognozez o scădere economică, însă nu am ieşit încă din zona cu turbulenţe. Ce surse adiţionale ar putea contribui la creşterea cererii? Am putea asigura surse noi prin facilitarea accesului la finanţare pentru unele state bine administrate, cu venituri medii, care sunt capabile să împrumute mai mult”, a declarat oficialul.

Preşedintele BM susţine că economia mondială are mai multe elemente fragile, precum Europa Centrală şi de Est, iar noi pericole ar putea să apară din economiile emergente din Asia de Est.