Autovehiculele din Bulgaria ar putea tranzita România pentru a ajunge în Europa de Vest
Marile companii de transport cu autocarul anticipează că Serbia ar putea închide graniţa cu Bulgaria. Chiar dacă frontierea nu este oficial închisă, vameşii şi poliţiştii sârbi ar putea crea probleme şoferilor bulgari, companiile din domeniu fiind sigure că vor fi nevoite să găsească alte rute de transport.
"Noi, companiile de transport, suferim mereu primii pierderi în cazul unor probleme pe rutele care tranzitează Serbia", a declarat Miroliub Stolarski, preşedintele Asociaţiei Bulgare a Sindicatelor Transporturilor Rutiere.
El susţine că de fiecare dată când noi state au fost înfiinţate sau teritorii s-au separat, sârbii au creat probleme.
"De această dată însă, cu excepţia poliţiei, sârbii de rând ne vor hărţui probabil deoarece România nu va recunoaşte independenţa Kosovo sub nici o formă", a precizat acesta.
El se aşteaptă la un declin al numărului pasagerilor în următoarele două săptămâni, deşi va începe sezonul deplasărilor înaintea sărbătorii de Paşte.